Cugetările de la miezul nopții

Am zis mai demult că există mai multă sau mai puțină prostie

în tot ce gândește sau simte un om. Pot să zic, la fel, că

există mai multă sau mai puțină ipocrizie in tot ce gândește

sau simte un om. Majoritatea sentimentelor sunt ipocrite.

Te gândești la celalalt gândindu-te la tine în primul rând.

Deci, toate gândurile trec prin sita propriului tău eu.

Este indeniabil că unele lucruri vor rămâne acolo. Probabil

că adevăratul sacrificiu de sine, împreună cu multe altele.

Ateu cum o fi fost Nietzsche, a zis și el multe adevaruri,

printre care și faptul că „a existat un singur creștin

adevărat în toată istoria, iar noi l-am crucificat”.




Nu mai pot să-mi amintesc de un timp în care știu că am fost

bună la ceva. Zic că nu îmi place mediocritatea, dar oare o

urăsc tocmai din cauza faptului că mă neg pe mine însumi?




La un moment dat, în trecut, m-am întrebat de ce sunt egoistă.

Răspunsul pe care mi l-am dat a fost simplu: măcar eu să mă

gândesc la mine însumi intâi, dacă altă persoană nu o face.

Singuraticul iși va depăși cu greu firea de egoist notoriu.



Unwanted



Partea bună atunci când dai cu piciorul la tot este că știi

că nu mai ai nimic de pierdut. Frica de eșec dispare și ea.

Partea proastă este orice mai rămâne în urmă. Totul.



It all turns good when our eyes turn blind.



A new body, but nobody...



Endless

I took you in my hands,

Like cupping a butterfly,

Confined.

You left beautiful colorful dust when you left.

Stained with memories.

But it wasn't enough.

Now it's too late.

The sun will set up sooner though.

Every minute can be the last,

To say goodbye as a hello.

Maybe I will outlast tomorrow,

But maybe today is already too late.